Am scris nouă romane. Dacă ai putea sta de vorbă cu personajele din cărțile mele și
le-ai întreba: „Ați dori să suferiți mai puțin?”, sunt convins că toate ar răspunde: „Da!”

Empatizez cu personajele mele. Însă, ca autor, știu că, la final, toată suferința prin care trec își va găsi rostul, fiind indispensabilă maturizării lor și parcursului către mântuire.

Dumnezeu ne-a inclus pe fiecare dintre noi în povestea Sa. Suntem parte dintr-un plan infinit mai mare decât noi. El ne cheamă să avem încredere că știe cum să împletească toate firele acestei povestiri, astfel încât, în veșnicie, să stăm înaintea Lui plini de admirație, copleșiți de înțelepciunea cu care a țesut laolaltă toate întâmplările.

Durere lipsită de sens?

Dar, asemenea personajelor mele fictive, care nu cunosc strategiile mele, nici noi nu avem perspectiva de a înțelege cum se împletesc anumite părți ale vieții noastre în planul general al lui Dumnezeu. Cancerul, dizabilitățile, accidentele și alte pierderi și suferințe par, la prima vedere, profund lipsite de sens. Totuși, simplul fapt că nu vedem niciun rost în suferință nu înseamnă că ea nu are sens.

Joni Eareckson Tada sărbătorește cincizeci de ani în scaunul cu rotile. Oare cuvântul sărbătorește pare greșit? Cu siguranță așa trebuie să i se fi părut lui Joni la 17 ani, când voia cu disperare să-și pună capăt zilelor. Cu toate acestea, dacă privim retrospectiv, vedem cum caracterul ei s-a transformat exponențial și cum nenumărate vieți — inclusiv în familia mea — au fost atinse de Dumnezeu prin Joni. Scriptura ne învață că în mâinile pline de iubire ale Dumnezeului nostru atotstăpânitor, nicio suferință de care avem parte nu este vreodată lipsită de sens, indiferent de cum pare ea în momentul respectiv.

Cât de des se ascunde un scop al lui Dumnezeu în spatele unor evenimente care, atunci când se petrec, par lipsite de orice sens?

Totul lucrează pentru binele nostru veșnic

Romani 8:28 conține una dintre cele mai impresionante afirmații din Scriptură: „De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.” Contextul arată că, într-o lume care suspină și se zbate sub povara suferinței, preocuparea lui Dumnezeu este să-i facă pe copiii Săi asemenea lui Hristos. El folosește împrejurările dificile ale vieții pentru a ne transforma tot mai mult după chipul lui Hristos.

În versetul care poate fi considerat echivalentul lui Romani 8:28în Vechiul Testament, Iosif
le-a spus fraților săi (care îl vânduseră în sclavie): „Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău,
dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, și anume să
scape viața unui popor în mare număr” (Geneza 50:20).

Formularea „Dumnezeu a schimbat răul în bine” arată că Dumnezeu nu S-a limitat doar să scoată ceva bun dintr-o situație rea. Cunoscând dinainte ce aveau să facă frații lui Iosif și îngăduind păcatul lor, Dumnezeu a avut de la început intenția de a folosi acea situație rea pentru a aduce binele. Toate acestea făceau parte din planul Său veșnic. Copiii lui Dumnezeu „în El au fost făcuți și moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale” (Efeseni 1:11).

Nimic din felul în care Dumnezeu a lucrat în viața lui Iosif nu sugerează că El ar lucra diferit în viețile celorlalți copii ai Săi. Dimpotrivă, Romani 8:28 și Efeseni 1:11afirmă în mod clar că El lucrează în același fel și în viețile noastre.

Crezi promisiunea din Romani 8:28? Gândește-te la cele mai cumplite lucruri care ți s-au întâmplat și întreabă-te dacă ai încredere că Dumnezeu le poate folosi spre binele tău. Biblia spune că așa va face.

Darul încrederii noastre în Dumnezeu

Dacă, în mod nechibzuit, presupunem că Tatăl nostru nu merită încrederea noastră decât dacă Își face înțelepciunea infinită complet de înțeles pentru noi, ajungem într-o situație imposibilă — nu din cauza limitărilor Sale, ci din cauza propriilor noastre limite (vezi Isaia 55:8–9).

Din când în când, asemenea lui Iosif mai târziu în viață, Dumnezeu ne permite să întrezărim câte ceva din raționamentul Său. Cu ceva timp în urmă, un prieten de-al meu a suferit un accident grav și a avut parte de o recuperare dureroasă, care, însă, i-a salvat viața. Investigațiile medicale au descoperit o afecțiune separată, care necesita intervenție imediată.

În acel caz, motivul accidentului a fost limpede și convingător. În alte situații, nu cunoaștem motivele. Dar, având în vedere tot ceea ce nu știm, de ce presupunem că lipsa noastră de înțelegere înseamnă că nu există motive? Numai Dumnezeu este în poziția de a stabili ce este și ce nu este lipsit de sens. (Nu părea oare, la vremea aceea, moartea extrem de dureroasă a lui Isus atât nejustificată, cât și lipsită de sens?)

Un preambul la bucuria veșnică

Dacă ar fi avut de ales când trecea prin încercări, sunt convins că Iosif ar fi vrut să iasă din planul lui Dumnezeu. Întreabă-l pe Iov, cu viața pe care o are — zece copii morți, trupul plin de bube, sentimentul că l-a părăsit Dumnezeu — dacă vrea să renunțe. Știu ce o să răspundă, pentru că în Iov 3:11, el se întreabă: „De ce n-am murit în pântecele mamei mele?”

Dar toate acestea vor fi de domeniul trecutului. Pe noul pământ, la un ospăț bogat, așază-te alături de Iov, Iosif și Isus și întreabă-i: „Chiar a meritat?”

„Absolut”, spune Iov. Iosif încuviințează cu hotărâre. Nu mai este nevoie să ne întrebăm cum va răspunde Isus.

Într-o zi, și noi vom vedea, în contextul lor mai amplu, cu o perspectivă veșnică, îndurările manifestate cu asprime de Dumnezeu — unele pe care nu le-am înțeles niciodată și altele pe care le-am primit cu nemulțumire. Ne vom întreba de ce ne-am tot rugat să devenim tot mai asemănători lui Isus, după care L-am implorat pe Dumnezeu să ia de la noi lucrurile trimise ca răspuns tocmai la acele rugăciuni.

„De aceea, noi nu cădem de oboseală ... Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă.Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.”(2 Corinteni 4:16–18, CSB)

Credința înseamnă să crezi astăzi ceea ce, într-o zi, privind în urmă, vom vedea că a fost adevărat dintotdeauna.

Să nu așteptăm să murim și după cinci minute să începem să credem că Dumnezeu chiar are un plan. Să învățăm să facem asta aici și acum, cu privirea ațintită la Răscumpărătorul nostru plin de har și suveran, care are întotdeauna un plan.

Trusting God When the Pain Seems Pointless

I’ve written nine novels. Suppose you could interview characters from my books. If you asked them, “Would you like to suffer less?” I’m sure they’d answer, “Yes!”

I empathize with my characters. But as the author, I know that in the end all their suffering will be worth it, since it’s critical to their growth, and to the redemptive story.

God has written each of us into His story. We are part of something far greater than ourselves. God calls upon us to trust Him to weave that story together, so that, in the end that will never end, we will worship Him, slack-jawed at the sheer genius of His interwoven plot lines.

Pointless Pain?

But like my fictional characters, who are clueless to my strategies, we lack the perspective to see how parts of our lives fit into God’s overall plan. Cancer, disabilities, accidents, and other losses and sorrows appear devastatingly pointless. However, just because we don’t see any point in suffering doesn’t prove there is no point.

Joni Eareckson Tada is celebrating her fiftieth year in a wheelchair. Does celebrating seem the wrong word? It certainly would have to Joni as a 17-year-old desperately wanting to end her life. Yet looking back, we see her exponential character growth and the countless lives — my family’s included — God has touched through Joni. Scripture teaches us that in our sovereign God’s loving hands, no suffering we face is ever purposeless, no matter how it seems at the moment.

How many times does God have a purpose in events that seem senseless when they happen?

All Things for Our Eternal Good

Romans 8:28 is one of the most arresting statements in Scripture: “We know that for those who love God all things work together for good, for those who are called according to his purpose.” The context shows that in a groaning, heaving world, God’s concern is conforming His children to Christ’s image. And He works through the challenging circumstances of our lives to develop our Christlikeness.

In the Romans 8:28 of the Old Testament, Joseph said to his brothers (who’d sold him into slavery), “As for you, you meant evil against me, but God meant it for good, to bring it about that many people should be kept alive” (Genesis 50:20).

“God meant it for good” indicates God didn’t merely make the best of a bad situation; rather, fully aware of what Joseph’s brothers would do, and freely permitting their sin, God intended that the bad situation be used for good. He did so in accordance with His plan from eternity past. God’s children have “been predestined according to the purpose of him who works all things according to the counsel of his will” (Ephesians 1:11).

Nothing about God’s work in Joseph’s life suggests He works any differently in the lives of His other children. In fact, Romans 8:28 and Ephesians 1:11 are emphatic that He works the same way with us.

Do you believe the promise of Romans 8:28? Identify the worst things that have happened to you, and then ask yourself if you trust God to use those things for your good. The Bible asserts that He will.

The Gift of Our Trust

If we foolishly assume that our Father has no right to our trust unless He makes His infinite wisdom completely understandable, we create an impossible situation — not because of His limitations, because of ours (see Isaiah 55:8–9).

Occasionally, like Joseph eventually experienced, God gives us glimpses of His rationale. Some time ago, a friend of mine endured a serious accident and a painful recovery. But it saved his life. Medical tests revealed an unrelated condition that needed immediate attention.

In that case, a compelling reason for the accident became clear. In other cases, we don’t know the reasons. But given all that we don’t know, why do we assume our ignorance of the reasons means there are no reasons? Only God is in the position to determine what is and isn’t pointless. (Didn’t the excruciating death of Jesus appear both gratuitous and pointless at the time?)

A Head Start on Eternal Joy

Given the option while facing his trials, I’m confident Joseph would have walked off the stage of God’s story. In the middle of Job’s story — with ten children dead, his body covered in boils, apparently abandoned by God — ask him if he wants out. I know his answer because in Job 3:11 he said, “Why did I not perish at birth?”

But that’s all over now. On the coming New Earth, sit by Job and Joseph and Jesus at a lavish banquet. Ask them, “Was it really worth it?”

“Absolutely,” Job says. Joseph nods emphatically. No need to wonder how Jesus will respond.

One day, we too will see in their larger context, with an eternal perspective, God’s severe mercies, some of which we never understood, and others we resented. We’ll wonder why we prayed to be more like Jesus but then begged God to remove what He sent to answer those prayers.

“Therefore we do not give up. . . . For our momentary light affliction is producing for us an absolutely incomparable eternal weight of glory. So we do not focus on what is seen, but on what is unseen. For what is seen is temporary, but what is unseen is eternal” (2 Corinthians 4:16–18, CSB).

Faith is believing today what one day, in retrospect, we will see to have been true all along.

Let’s not wait until five minutes after we die to trust that God always has a point. Let’s learn to do it here and now, eyes locked on our gracious, sovereign, and ever-purposeful Redeemer.