Am crescut într-o familie necredincioasă și am auzit pentru prima dată despre Hristos în adolescență. La început, povestirile din Biblie mi se păreau la fel de puțin adevărate ca mitologia greacă și benzile desenate pe care le îndrăgeam. Apoi am citit Evangheliile și am ajuns să cred că Isus era real, iar supereroii au devenit pentru mine doar niște umbre ale Lui. Când Isus m-a salvat, am trăit o bucurie profundă, cum nu mai cunoscusem vreodată și de care nu m-am mai desprins. Bucuria sinceră din inima mea era rezultatul faptului că mă născusem din nou, fusesem iertat și Duhul lui Dumnezeu locuia în mine. „Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit” (Psalmul 32:1).

Această „bucurie a mântuirii Tale” (Psalmul 51:12) contrasta puternic cu golul sufletesc pe care îl simțisem înainte de a auzi „vestea bună” (Isaia 52:7), numită și „veste bună, care va fi o mare bucurie” (Luca 2:10).

Nu am considerat niciodată că lucrurile la care am renunțat pentru a-L urma pe Hristos erau sacrificii — în principal pentru că acestea nu-mi aduseseră fericire. Isus însemna acum totul pentru mine. Nu încercam să fiu fericit; pur și simplu eram fericit.

Întristați, și totdeauna veseli

Nu toți cei care vin la Hristos cunosc o creștere atât de puternică a bucuriei. Mulți o cunosc, dar chiar și pentru mulți dintre aceștia, bucuria se diminuează treptat, odată cu trecerea timpului.

Până când Hristos va vindeca această lume, bucuria noastră în Hristos va fi presărată cu întristare. Și totuși, într-un fel, este posibil să avem o bucurie statornică chiar și în suferință. Creștinii sunt „întristați, și totdeauna veseli” (2 Corinteni 6:10).

Cu câțiva ani în urmă, un prieten drag și-a luat viața, iar eu am plâns mai mult decât plânsesem de ani de zile. Într-o clipă, eu și Nanci eram strânși unul lângă altul și plângeam în hohote împreună cu văduva lui. Apoi, din senin, au răsunat puternic chitara și tobele, în timp ce cineva cânta „Twist and Shout”. Șocați și cu ochii mari de uimire, noi trei am început să râdem fără să ne putem opri, în fața acestei nepotriviri atât de izbitoare.

Momentul acela a fost un dar, iar râsul ne-a ușurat inimile împovărate. În următoarele trei zile au mai fost astfel de momente, inclusiv la mormântul de care ne temeam și la slujba de pomenire plină de speranță. Chipul sumbru al morții nu a avut ultimul cuvânt, deoarece familia s-a închinat unui Dumnezeu suveran, iubitor și plin de bucurie, care ne-a dăruit bucurii atât mici, cât și mari, în mijlocul unei dureri sfâșietoare. Isus a spus: „Ferice de voi, care plângeți acum, pentru că voi veți râde!” (Luca 6:21). Râsul care ne este promis în cer izbucnește uneori încă de pe acum, oferindu-ne o pregustare binevenită a fericirii nesfârșite care ne așteaptă.

Gândirea pozitivă și bucuria curată

Să trăiești zi de zi bucuria în Hristos nu înseamnă să-ți faci iluzii. Se bazează pe adevăruri solide: Dumnezeu ne-a asigurat fericirea veșnică prin cruce și înviere. El locuiește în noi și mijlocește pentru noi. Nimic nu ne poate despărți de dragostea Lui. Iar El ne spune: „Nu te teme, pământule, ci bucură-te și veselește-te, căci Domnul face lucruri mari!” (Ioel 2:21).

„Gândirea pozitivă” spune că putem fi fericiți ignorând lucrurile negative (cum ar fi păcatul, suferința și iadul). Eu nu cred acest lucru. Nici nu îmbrățișez Evanghelia prosperității, potrivit căreia Dumnezeu este asemenea unui duh din lampă, iar dacă numești ceea ce vrei și pretinzi că este al tău, vei avea parte de sănătate, bogăție și succes, și astfel vei fi fericit.

Ar trebui să fim recunoscători atunci când Dumnezeu ne dăruiește sănătate, cele necesare traiului și surprize plăcute. Dar este un lucru să fim fericiți când astfel de lucruri se întâmplă, și cu totul altceva să credem că Dumnezeu ne-a dezamăgit atunci când ele nu se întâmplă.

Modelele noastre nu ar trebui să fie predicatorii Evangheliei prosperității, încărcați de bijuterii, ci slujitori care Îl au pe Isus în centrul vieții lor. Un astfel de slujitor a fost misionara Amy Carmichael (1867–1951), care a vestit Evanghelia nenumăraților copii pe care i-a salvat de la exploatarea sexuală asociată templelor din India. A trecut prin multă suferință fizică și, timp de cincizeci și cinci de ani, nu s-a întors niciodată în țara sa pentru o perioadă de concediu. Cu toate acestea, ea a scris: „Nu este nimic apăsător și îndoielnic în [viață]. Ea este menită să fie neîncetat plină de bucurie. . .  Suntem chemați la o fericire statornică în Domnul, a cărui bucurie este puterea noastră” (Frank Houghton, Amy Carmichael).

Există o fericire egoistă și superficială, la fel cum există o dragoste și o pace egoiste și superficiale. Dar folosim în continuare aceste cuvinte, chiar dacă lumea ne vinde imitații ieftine. Nu trebuie să minimalizăm fericirea centrată pe Hristos doar pentru că există și o fericire centrată pe sine!

O bucurie în orice stare

Dorința de a fi fericiți ne însoțește încă din Grădina Raiului. Setea oamenilor după fericire dăinuie și astăzi. Cultura noastră este caracterizată de o creștere a cazurilor de depresie și anxietate, în special în rândul tinerilor. Studiile arată că, după ce folosesc rețelele sociale, mai mulți oameni se simt rău decât bine; fotografiile altora, care arată cât de bine se distrează, îi fac pe cei care le privesc să se simtă excluși și inferiori.

Cercetările arată că există „o legătură redusă între circumstanțele în care trăiesc oamenii și cât de fericiți sunt” (Happiness Is a Serious Problem, 115). Cu toate acestea, atunci când oamenii sunt întrebați „De ce nu ești fericit?”, ei se concentrează asupra circumstanțelor. În lumea noastră căzută, necazurile nu încetează să apară. Oamenii fericiți privesc dincolo de circumstanțele lor dificile, către Cineva al Cărui har aduce lumină în întuneric și zâmbete pe chipurile noastre în cele mai neașteptate momente.

Mulți creștini trăiesc în tristețe, mânie, neliniște sau singurătate, considerând că aceste stări sunt inevitabile din cauza circumstanțelor în care se află. Își pierd bucuria din cauza ambuteiajelor, a problemelor cu conexiunea Wi-Fi sau a creșterii prețurilor la combustibil. Le scapă din vedere motivele de bucurie prezentate în aproape fiecare pagină a Scripturii.

În Cer vom respira fericire

A.W. Tozer a scris: „Poporul lui Dumnezeu ar trebui să fie cel mai fericit popor din întreaga lume! Oamenii ar trebui să vină constant la noi și să întrebe care este sursa bucuriei și încântării noastre” (Who Put Jesus on the Cross?).

„Fericirea statornică” despre care vorbește Amy Carmichael este posibilă în ciuda dificultăților vieții. Bogată și trainică, această fericire este a noastră astăzi, pentru că Hristos este aici; este a noastră mâine, pentru că Hristos va fi acolo; și este a noastră pentru totdeauna, pentru că El nu ne va părăsi niciodată.

Ziua aceea încă n-a venit, când Dumnezeu va „șterge orice lacrimă din ochii lor” (Apocalipsa 21:4). Dar va veni. Promisiunea lui Hristos, pecetluită cu sângele Său, are implicații extraordinare pentru fericirea noastră de acum. Isus a făcut această afirmație surprinzătoare: „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați!” (Matei 5:4). Fericirea de acum izvorăște din promisiunea mângâierii viitoare. Perspectiva veșnică a copiilor lui Dumnezeu îi ajută să cunoască adevărata și deplina fericire pe care o pot aștepta încă de pe acum (vezi Psalmii 16:11; 21:6; 36:7–10; 37:16; 43:4; 73:28; Ioan 10:10).

De ce să nu aducem în prezent bucuriile veșniciei? Nu găsim noi oare fericire acum, așteptând cu bucurie o absolvire, o nuntă, o vizită, o revedere sau o vacanță care urmează? Așadar, n-ar trebui oare să găsim o plăcere și mai mare în așteptarea zilei când Dumnezeu va nimici moartea pe vecie (Isaia 25:8), nu va mai lăsa să fie nimic vrednic de blestem (Apocalipsa 22:3) și ne va uni cu Mântuitorul nostru și cu familia noastră veșnică?

Invocând harul Său, să intrăm astăzi în bucuria Stăpânului nostru, meditând la promisiunea Lui și împărtășind-o cu alții, și anume că Îi vom vedea fața într-o lume nouă și minunată, unde bucuria va fi aerul pe care îl vom respira.